Oraşul balnear istoric

 

 

FESTIVALUL SHAKESPEARE

 

 


Pe scena Teatrului Cetății, Scena de pe lacul Cetății și alte scene

Teatrul Cetății din Gyula, tel. +36-66/463-148

 

Începând cu anul 2005, devenind între timp tradiție și intrând în circuitul internațional al programelor de teatru, se organizează la  început de iulie, Festivalul Shakespeare. Pe decursul a 10 zile Castelul Medieval din Gyula și curtea acestuia devin scena operelor legate de marele scriitor englez. Reputația festivalului este demonstrată și de interesul unor directori de renume mondial care doresc să își prezinte spectacolele pe această scenă aparte, întrun decor  și atmosferă cu totul și cu totul speciale. Crearea acestui festival internațional de prestigiu cu spectacole shakespeariene susținute de invitați de seamă din țară și străinătate oferă o abordare diferită a operelor dramaturgului William Shakespeare, în care au un rol important nu doar teatrul, dar și muzica, dansul, filmul, gastronomia, teatrul de stradă, conferințele de artă, dramaturgie și film.

 

 

 

< INAPOI LA TOATE EVENIMENTELE